ASPS
Asociatia Studentilor in Psihologie Sibiu

Asociatia Studentilor in Psihologie Sibiu apartine de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Stiinte Socio-Umane. ASPS a fost infiintat la data de 2 aprilie 2002, iar scopul acesteia este legat de dinamizarea vietii cultural-stiintifice a studentilor la psihologie. De asemenea, cele mai importante obiective care contribuie la indeplinirea misiunii asociatiei se refera la facilitarea schimburilor de idei, informatii si experiente intre studentii la psihologie si imbunatatirea imaginii psihologului si a psihologiei in societate prin initierea si promovarea unor proiecte in acest sens.
Valorile cele mai reprezentative din cadrul ASPS sunt: prietenia (vazuta de catre voluntarii asociatiei ca fiind una dintre relatiile fundamentale care uneste membrii oricarei comunitati), provocarea (prin intermediul activitatilor intreprinse de asociatie, membrii sunt pusi fata in fata cu propriile temeri, ajungand sa evolueze si sa iasa din zona de confort) si profesionalismul (studentii din cadrul ASPS realizeaza demersuri legale, juste si transparente pentru comunitatea acestora).
In urmatoarele randuri vor fi prezentate
cateva dintre proiectele ASPS
- Daruim Impreuna
- Hai la psiholog. Psihologia pentru toti
- Public Speaking
Proiectul consta intr-o colaborare cu centre care ofera servicii sociale pentru copii sau varstnici, fie cu ONG-uri sau camine, prin intermediul careia membrii Asociatiei Studentilor in Psihologie Sibiu, pot face voluntariat. Printre activitatile desfasurate de catre voluntari la centre se numara: jocuri cu copiii, discutii libere, oferire de suport moral, emotional, educational etc.
Acest proiect este unul deschis, destinat celor pasionati sau interesati de domeniul Psihologiei, scopul acestuia fiind de a furniza informatii relevante si de a acumula cunostinte si bune practici.
Proiectul este unul destinat studentilor la psihologie, bucurandu-se de un interes crescut din partea participantilor, de-a lungul mai multor editii. Acesta este realizat sub forma unui workshop si este format din doua parti, una de acumulare de informatii si una practica.